Gabi Tamaș spune că se simte excelent în Anglia și nominalizează pentru ProSport jucătorii steliști care, în opinia sa, ar putea face față la pretențiile unei echipe din Premier League
Gabi Tamaș își dorește ca, la final de carieră, să joace cu România la Campionatul Mondial din Brazilia Fundașul lui WBA spune că cel mai prost meci al carierei l-a făcut pe când era la Galatasaray, contra lui Real Sociedad
În parcarea stadionului lui West Bromwich Albion, Gabi Tamaș (29 de ani) glumește cu unul dintre angajații clubului din Birmingham. De fapt, ascultă poantele pe care acesta le face pe seama mașinii sale, un Range Rover portocaliu, cumpărat recent. „Gabi, ce culoare e asta? Ești fan Wolverhampton?”, e prima întrebare pe care i-o adresez, iar răspunsul vine prompt: „Da, cum să nu! Mai lipsește să-mi pun stema lor pe capotă!”
E un frig cumplit, dar nimeni nu se vaită, chiar dacă Tamaș e îmbrăcat, mai degrabă, de primăvară, într-un trening subțire: „Aici ai trei anotimpuri într-o singură oră. Eu simt asta la fiecare antrenament, sunt obișnuit”. Fundașul se urcă în mașină și pornește spre unul dintre restaurantele de lux din Birmingham, cel mai mare oraș apropiat de West Bromwich și locul în care fundașul român locuiește de fapt. Acolo îl așteaptă, pentru masa de prânz, soția Ioana. Întâlnirea face parte din ritualul zilnic pe care Tamaș îl are de aproape trei ani, de când a venit în Anglia. „De când am ajuns aici, parcă nu mi-a mai venit să plec. Mi-a plăcut totul. Țara, oamenii, mentalitatea lor, absolut tot ce ține de Anglia”, spune jucătorul la începutul unei discuții de peste o oră, în care își povestește viața din țara mașinilor cu volan pe dreapta.
Gabi, ce trebuie să facă un român atunci când vine în Anglia pentru a se adapta cât mai repede? Și nu mă refer la tine, ca fotbalist, ci la români în general… Mentalitatea! Asta trebuie schimbată. Aici e totul altfel, englezii gândesc altfel viața, fotbalul..
Mai concret? Noi după un necaz jelim un an de zile. Ei, în două zile trec peste și se concentrează pe viitor. Așa se întâmplă și la fotbal. Indiferent că e o victorie sau o înfrângere, ei sunt la fel. Trec imediat peste și se concentrează la următorul meci.
Bine, cât de vesel poți să fii după ce ai pierdut un meci? Ei au același zâmbet, aceleași glume. Ei dau totul la antrenamente și la meciuri. Acolo îi vezi schimbați, în timpul fotbalului. În rest, caternică!
La tine cum a fost procesul de adaptare în Anglia? Lucrurile pe care ți le-am spus le-am învățat de la Di Matteo, imediat ce am ajuns la WBA. De fapt, după un meci cu Chelsea în care am pierdut cu 5-0. Primul nostru eșec în Premier League. Eu eram supărat și, când am ajuns în autocar, toată lumea se comporta de parcă am fi câștigat!
Tu la ce te gândeai atunci? Aoleo, unde-am ajuns de ne-a dat Chelsea 5-0! (râde)
Cum te-a schimbat timpul petrecut în Anglia? Fă o comparație față de cum erai la 25 de ani. Îți spun un singur lucru: Tamaș de la 25 de ani, atunci când avea o zi liberă, se ducea, indiferent de echipa la care juca, direct acasă, în România. Tamaș de la 29 de ani, dacă are trei zile libere, nu se mai duce acasă.
Imaginea românilor în Anglia nu este una tocmai bună. Tu ai avut vreodată probleme din cauza naționalității? Niciodată! Ah, că mai sunt glume referitoare la cerșetori sau, mai nou, la carnea de cal… astea le-am primit și în Spania. Răspundeam și eu tot cu o glumă și aia era. Îmi spuneau, când eram la Celta Vigo, că s-au îmulțit românii la semafoare de când am venit eu. «Da, mă, eu i-am adus! Eu sunt șeful lor». Ce puteam să le spun? (râde cu poftă)
Dar aici… (întrerupe reporterul) Sau aici, la West Brom, au venit la un moment dat cu rulotele… caravane din astea. Și s-au pus fix lângă terenul nostru de antrenament. Erau multe rău, nu una-două. Când am intrat în vestiar, primul lucru pe care mi l-au spus colegii a fost «Ce faci, mă, ți-ai adus prietenii din România?». Eu dădeam vina pe alții, spuneam că sunt din țările altor colegi. Ți-am zis, mereu am răspuns cu o glumă.
Care e programul tău într-o zi normală? Antrenament, la 9:30 trebuie să fim la teren. Terminăm pe la 12-12:30 și, dacă vrem, putem să mâncăm acolo. Eu mă duc acasă însă. Îmi iau soția și mergem și mâncăm la un restaurant. Apoi mă întorc acasă, dorm două-trei ore, mă joc cu fetița mea, Selena. Apoi mă mai joc iar cu Selena, iar seara stăm acasă, gătim în familie. Bine, mai ieșim la cumpărături. Ba pentru copil, ba pentru casă. Sau pentru soție… ceva mai des (zâmbește). Lucruri obișnuite.
„E normal să mergi într-un club, într-un bar!”
Care, în trecut, nu te caracterizau… Eu spun că e normal să te duci la un club, la un bar. Uite, de exemplu, după meci avem a doua zi antrenament, dar aproape toți jucătorii ies la discotecă. Nu e nimic rău în asta, atât timp cât îți faci antrenamentul. Noi suntem monitorizați în fiecare ședință de pregătire și n-ai cum să fentezi munca. Pentru că oamenii își dau seama imediat dacă nu ai alergat în media echipei în ziua respectivă. Dacă ți-ai făcut treaba, nimeni nu are ce să-ți spună. Cât despre lucrurile despre care spui că nu mă caracterizau… eu am fost un băiat care atunci când a vrut să se ducă undeva, păi s-a dus. De ce nu? E viața mea!
A devenit o povară pentru tine să discuți despre viața ta personală? Sincer, da. Aș vrea, dacă se poate, să uite lumea de mine. Eu îmi fac treaba cum știu mai bine. Nu mă mai interesează altceva. Antrenorul mă apreciază, fanii și oamenii de la club la fel. Ceilalți să mă uite, să mă lase aici, în Anglia. Să-mi termin cariera aici, că apoi o să vin acasă și o să mă mut la Brașov, de unde sunt de loc și n-o să mai zică nimeni «Uite ce-a mai făcut Tamaș».
Vorbeai despre dăruirea de pe teren. Care este meciul de care ești cel mai mulțumit? Uite, când bați o echipă mare, cum am făcut noi când am jucat în tur, cu Chelsea, sau când faci egal cu Manchester United, pe terenul lor. Astea sunt meciurile la care mă gândesc.
Dar meciul în care ai jucat cel mai prost? (stă puțin pe gânduri) Care e meciul… care e meciul… Ah, gata! Meciul cu Real Sociedad, din Liga Campionilor. Aveam 19 ani, nu aveam experiență și eram la Galatasaray.
Real Sociedad avea echipă bună atunci, cu Darko Kovacevic… Cu turcul Nihat, care mi-a dat mingea printre picioare și, până m-am întors eu, el deja centra și Kovacevic dădea gol. Atunci m-a luat presa din Turcia în colimator și m-au întors pe toate fețele.
Chiar, ce-a însemnat pentru tine să joci la o vârstă fragedă la un club precum Galatasaray, unde presiunea este fantastică? Acolo, dacă nu joci bine, presa te face praf imediat. E o presiune fantastică. Dar Galata rămâne clubul la care mi-am făcut o cotă ca fotbalist. De acolo am plecat la Spartak, apoi în Spania, Franța și am ajuns în Anglia… am făcut ceva kilometri.
Și mai ai de gând să faci? (zâmbește) Mai am în minte vreo două țări până mă las. Italia și Germania! Vreau să văd cum sunt campionatele astea două, am eu curiozitatea asta.
Dar familia ce zice de dorința asta a ta? Până să ajung în Anglia, de ce să mint, m-am mutat și pentru salariu, care de fiecare dată era mai bun, dar voiam și să văd lumea, să văd cum e într-o altă țară. Dar WBA e prima echipă la care m-am oprit trei ani. N-am mai simțit dorința să mă mut. Nu știu de ce, dar așa s-a întâmplat. Îmi place totul aici!
„Aș fi vrut să jucăm cu spectatori contra Ungariei”
Și condusul pe dreapta? Și condusul pe dreapta, și fundaș dreapta. Totul pe dreapta! (râde zgomotos)
Apropo de fundaș dreapta, ai jucat la națională pe postul acesta și acum ești în calcule pentru meciul cu Ungaria. Te gândești la meciul de la Budapesta? Stai să fiu convocat.
Să presupunem că vei fi… E cel mai greu meci al grupei. Dacă îi bați pe unguri, sunt șanse 80-90 la sută să mergi la baraj. Dar calificarea încă se joacă și nu‑mi place când îi mai aud pe unii «Dacă batem Ungaria, suntem calificați». Nu e deloc așa. Într-adevăr, e primul pas.
Avantaj sau dezavantaj pentru noi că se joacă fără spectatori? Ei n-au presiune fără fani în tribune. Aș fi vrut să se joace cu spectatori. Până la urmă, ce-ți dorești de la un meci? Să ai 50.000 de oameni în stadion, indiferent că sunt cu tine sau că te înjură. Să îți tremure picioarele atunci când ieși pe teren!
Când ți s-a întâmplat asta? De multe ori! Ai uitat că am jucat la Galatasaray? (râde) Încă ceva legat de Ungaria. Gândește-te că presiunea tribunelor era pe ei, fanii voiau ca jucătorii maghiari să ne dea gol din primul minut. Oricum, ei au superjucători, mi-a zis și Gera, colegul meu de la WBA, care va lipsi de la acest meci. Sincer, avem noroc că nu va juca!
Poate părea o întrebare banală, dar vreau să te întreb ce ar însemna pentru tine un Campionat Mondial venit pe final de carieră? Totul! Știi ce îmi doresc cel mai mult? Să simt din nou ce am simțit înaintea meciului cu Franța, de la Euro 2008. Stăteam în pat, la odihnă, și tremuram de emoții. Efectiv tremuram în pat. Mă gândeam «Doamne, jucăm cu Franța…». Cine-mi spune că nu are emoții nu e fotbalist. Bine, ai emoții până începe meciul, apoi nu mai auzi nimic.
Ă‚sta e un clișeu al fotbaliștilor… Crede-mă că așa e. Doar dacă te deconectezi mai auzi ce strigă galeria sau că te mai înjură vreunul din mulțime.
Întorcându-ne la Anglia și la Premier League. Ce fotbaliști din Liga I crezi că ar face față aici? (stă și se gândește preț de câteva secunde) Chipciu! Îmi place mult de el. Aleargă bine, are viteză și nu îi e frică să pună piciorul. Și ar mai fi Chiricheș, Gardoș, Latovlevici… Luchin și Grigore. Toți sunt jucători care acceptă jocul acesta mai dur, acceptă duelurile fizice. Să nu le fie frică de bătaie, cum se spune.
O ultimă întrebare: cum le va fi steliștilor pe Stamford Bridge, un stadion pe care ai jucat? Păi, să-i întrebi după meci! (râde).
Un gol într-un Steaua – Dinamo contează mai mult decât orice meci câștigat în Premier League. Derby‑ul României rămâne ceva sfânt! Gabriel Tamaș, fundaș WBA
61 de selecții are Gabi Tamaș pentru echipa națională a României
3 goluri a marcat Tamaș sub „tricolor” în următoarele meciuri: Slovenia – România (1-2), România – Albania (6-1) și Ucraina – România (3-2)
8 formații l-au avut sub contract pe Gabi Tamaș până acum: FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre și WBA
26 e numărul de pe tricoul lui Tamaș la West Bromwich Albion, formație aflată pe locul 8 în Premier League, după 29 de etape
Fundașul central Gabi Tamaș are zece apariții pentru WBA în acest sezon din Premier League, iar în jumătate dintre ele a fost integralist
Tamaș are în palmares două Cupe și o Supercupă a României, toate câștigate cu Dinamo
Tamaș evoluează în Anglia din ianuarie 2010, la West Bromwich Albion, unde inițial a jucat sub formă de împrumut, de la Auxerre. În mai 2010, clubul englez, proaspăt promovat în Premier League, a anunțat că l-a cumpărat definitiv pe fundașul român pentru un milion de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER